K************** Ş*****
InculpatS** A** A***** S***
Parte responsabilă civilmenteS***** R********* P*** D******* G******* R******** A F********* P****** C**********
Parte civilăS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăConstată că potrivit criteriului aprecierii globale, conform deciziei nr. 265/06.05.2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României, legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză este Codul Penal de la 1968.Condamnă pe inculpatul KMŞ, la pedeapsa de:2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013 şi Legea nr. 255/2013 cu art. 41 al. 2 din Codul penal din 1969 şi art. 5 C.pen. În temeiul art. 65, 66 din Codul penal din 1968 interzice inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. c din Codul penal din 1968, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a fi administrator, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.În temeiul art. 71 din Codul penal din 1968 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II şi c din Codul penal din 1968, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei.În temeiul art. 81 din Codul penal din 1968 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 82 din Codul penal din 1968. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1968 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii altor infracţiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul art. 71 al. 5 din Codul penal din 1968 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.În temeiul art. 19, 397 C.p.pen. obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ARS AMANDI SRL cu la plata către partea civilă Statul Român prin ANAF reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a sumei de 373887 lei, reprezentând TVA cu accesorii aferente până la data plăţii. Constată că în faza de urmărire penală nu au fost luate măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului nefiind identificate bunuri mobile sau imobile aparţinând inculpatului sau părţii responsabile civilmente. În temeiul art. 404 al. 4 lit. c rap. la art. 249 al.1 şi 5 C.p.pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 dispune luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului şi părţii responsabile civilmente până la concurenţa sumei de 373887 lei, aceste dispoziţii fiind executorii, potrivit art. 397 al. 4 C.p.pen.Dispune comunicarea prezentei minute la ANABI în vederea identificării bunurilor şi punerii în executare a dispoziţiilor privind sechestrul asigurator.Dispune comunicarea unei copii a dispozitivului prezentei hotărâri la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la data rămânerii definitive a acesteia. Stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (cuvenit av. COM) care se avansează din FMJ.În temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.pen. obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ARS AMANDI SRL Dej la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26.03.2018.
Hotarare 98/2018 din 26.03.2018Amână pronunţarea soluţiei în cauză la data de 26 martie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.03.2018Stabileşte termen pentru pronunţarea soluţiei în cauză la data de 12 martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2018Faţă de lipsa martorului LM, va dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018În vederea comunicării declaraţiei martorei CM şi a audierii celor doi martori încuviinţaţi în privinţa inculpatului, va dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 07.12.2017În vederea comunicării declaraţiilor martorilor ce urmează a fi audiaţi prin comisie rogatorie şi a audierii martorei KMI, va dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 02.11.2017În vederea audierii martorilor încuviinţaţi prin comisie rogatorie, va dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017