V****** I* N******
Contestator CondamnatAdmite contestaţia formulată de persoana condamnată VARZARI NICOLAE, împotriva sentinţei penale nr.3333/28.11.2017 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa contestată şi, în consecinţă: În baza art.587 Cod proc. penală rap. la art.59 Cod penal anterior şi art. 6 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Ploieşti. Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 şi urm. Cod penal anterior şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului de sub puterea MEPI nr.1616/2017 emis de Tribunalul Dâmboviţa, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra disp. art.61 Cod penal anterior privind efectele liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămasă neexecutată. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.12.2017.
Hotarare 736/2017 din 21.12.2017termen 21.12.2017