C******** L**** B****** D******* F****** B****** P*** R**** L****
PetentD****** H******
IntimatAdmite cererea formulată de petentul, petentul, Consiliul Local Braşov-Direcţia Fiscală Braşov în contradictoriu cu intimatul, D****** H******. Îndreaptă eroarea materială strecurată în ambele exemplare ale sentinţei civile nr. 2201/12.03.2018 pronunţată în dosar nr. 23536/197/2017 de către Judecătoria Braşov, în sensul că se va menţiona dosar nr. 23536/197/2017, în loc de dosar nr. 15255/197/2017. Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanţă a cărei hotărâre se atacă. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.04.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.04.2018Admite cererea formulată de petentul, Consiliul Local Braşov-Direcţia Fiscală Braşov, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimatul, D****** H******. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzilor contravenţionale aplicate prin procesul verbal seria AP nr. 2284143 din data de 09.10.2012, amendă în cuantum de 1000 lei cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 55 ore, la dispoziţia Primăriei Braşov. Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanţă a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată la data de 12.03.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2201/2018 din 12.03.2018amana pronuntarea la data de 12.03.2018 cu punerea solutiei la dispoziţia partilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2018