G**** U**
InculpatS* R********* S**
Parte vătămatăÎn temeiul art. 228 al. 1 Cod pen. cu aplic. art. 41 al. 1 Cod pen., art. 43 al. 5 Cod pen., art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G**** U**, deţinut în prezent în Penitenciarul Codlea(arestat în altă cauză) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt (în dauna persoanei vătămate S* R********* S**). Aplică inculpatului G**** U** pe timp de un an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b, Cod Penal, respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice -dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Aplică inculpatului G**** U** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b, Cod Penal, respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice -dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 38 alin. Cp constată că infracţiunea reţinută prin prezenta în sarcina inculpatului se află în concurs real cu cele două infracţiuni pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1642/9.09.2016 a Judecătoriei Braşov definitivă prin decizia penală nr. 70/2.02.2017 a Curţii de Apel Braşov. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1642/9.09.2016 a Judecătoriei Braşov definitivă prin decizia penală nr. 70/2.02.2017 a Curţii de Apel Braşov în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate lor, astfel: -9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art.228 alin.1 Cp cu aplic. art.41 alin.1, art.43 alin.5 Cp -1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art.228 alin.1 Cp cu aplic. art.41 alin.1, art.43 alin.5 Cp. În temeiul art.38 alin.1 Cod pen., art.40 Cod pen., art.39 alin.1 li.b Cod pen., contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedepsele de 9 luni , 1 an închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 1642/9.09.2016 a Judecătoriei Braşov definitivă prin decizia penală nr. 70/2.02.2017 a Curţii de Apel Braşov şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 5 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare. În temeiul art. 45 al. 1 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de un an a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b, Cod pen. respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice -dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat se aplică alături de pedeapsa rezultantă principală de 1 an şi 5 luni închisoare şi se va executa de către inculpatul G**** U** conform art. 68 al. 1, lit. c Cod Penal, respectiv după executarea pedepsei rezultante a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 45 al. 5 Cod pen. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, al. 1, lit. a, b, Cod pen., respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice -dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat se aplică alături de pedeapsa rezultantă principală de 1 an şi 5 luni închisoare şi se va executa de către inculpatul G**** U** conform art. 65 al. 3 Cod pen., respectiv din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa rezultantă principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2144/2017 al Judecătoriei Braşov şi dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 ani şi 5 luni. În temeiul art. 72 Cp raportat la art. 404 alin. 4 lit. a Cpp deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 27.04.2016, ora 12 până în 28.04.2016, ora 12 şi durata arestării preventive din 3.02.2017 până la zi. Ia act de faptul că inculpatul se află în prezent deţinut în PNT Codlea în executarea sentinţei penale nr. 1642/9.09.2016 a Judecătoriei Braşov definitivă prin decizia penală nr. 70/2.02.2017 a Curţii de Apel Braşov. În temeiul art. 25 Cpp, art. 397 alin. 1 Cpp ia act de faptul că persoana vătămată S* R********* S** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală Cpp, suma de 520 lei (din care 260 lei pentru faza Camerei Preliminare şi 260 lei pentru faza de judecată) reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat rămâne în sarcina statului. În temeiul art. 274 alin.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Hotarare 306/2017 din 29.05.2017Amână pronunţarea la data de 29.05.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2017Amână pronunţarea la data de 22.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2017