M********* G** N******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.432/P/2017 din 13.09.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, judeţul Buzău, privind pe inculpatul Mănăilescu Nicolae, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, în formă continuată, prevăzută de art.335 alin.1 cod penal, cu aplicarea art.36 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Mănăilescu Nicolae. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu la 12.01.2018.
IncheierefinalacamerapreliminaraF.N. din 12.01.2018