B**** F* Ş***** R*****
CondamnatÎn baza art. 587 Cod pr. pen. rap. la art. 59 Codul penal din 1968 şi art. 5 Codul penal admite cererea de liberare condiţionată, formulată de petentul condamnat Baicu Stefan Razvan, în prezent deţinut la Penitenciarul Ploieşti si dispune punerea in libertate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1297/2015, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa (Mandat 1678/2015). Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. Codul penal din 1968 şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Codul penal din 1968, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasă neexecutată. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.11.2017.
Hotarare 3263/2017 din 21.11.2017