G***** A*** C*********
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu aplic. art. 396 alin.10 Cod proc. pen., stabileşte pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului G***** A*** C*********, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 400 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.05.2018.
Hotarare 91/2018 din 18.05.2018Stabileşte termen pentru pronunţare pentru data de 18.05.2018, ora 12:00. Pronunţată în şedinţa publică din 3 mai 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.05.2018T.3.05.2018Acordă un nou termen de judecată pentru când se citează inculpatul cu mandat de aducere şi se verifică în evidenţa DEPABD domiciliul actual al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 05.04.2018