P****** M H****** S**
CreditorB***** G******
DebitorAdmite cererea formulată de Biroul executorului judecătoresc Horvat Viorel. Încuviinţează executarea silită in dosarul execuţional nr. 49/2017 al Biroul executorului judecătoresc Horvat Viorel, la cererea creditorului P****** M H****** S**, împotriva debitorului B***** G******. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită prin toate formele de executare admise de lege în vederea punerii in executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 8134 din data de 21.10.2016, pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 13598/55/2016 pentru recuperarea creanţei de 198,28 lei, reprezentând contravaloare servicii de salubrizare, a penalităţilor de întârziere egale cu dobânda datorată pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, calculate începând cu prima zi după data scadenţei fiecărei facturi, până la plata efectivă, fără ca totalul lor să depăşească cuantumul debitului principal, conform dispoziţiilor titlului executoriu, a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, precum şi a cheltuielilor de executare silită. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 14 februarie 2017.
Incheiere de executare silita 1615/2017 din 14.02.2017