P***** A***** c* d*** p** a***
Apelant ReclamantS* B******* S*
Apelant PârâtE** N** E***** F****** I* B* C* S***** A*** L* S* B******* S*
Intimat PârâtP***** I**** c* d*** p** a***
Apelant ReclamantDec.: Respinge apelul principal formulat de apelanta BANCPOST S.A. în contradictoriu cu intimaţii PASCAL ARTHUR şi PASCAL IRINA împotriva sentinţei civile nr. 14852/14.12.2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 23699/212/2015, ca nefondat. Respinge apelul incident formulat de apelanţii PASCAL ARTHUR şi PASCAL IRINA în contradictoriu cu intimaţii BANCPOST S.A. şi EFG NEW EUROPE FUNDIND II B.V. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform Deciziei CCR nr. 369/2017.Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa-Secţia a II a civilă. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 29.11.2017.
Hotarare 1602/2017 din 29.11.2017Înch.: Amână pronunţarea la data de 29.11.2017. În temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.civilă, Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2017Înch.: Amână pronunţarea la data de 15.11.2017. În temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.civilă, Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2017T: 08.11.2017 pt. discutarea cererii de suspendare.
Incheiere de sedinta din 13.09.2017