G******* S*****
PetentRespinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat GHEORGHE ŞTEFAN, deţinut în Penitenciarul Bucureşti-Rahova, din executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 334/2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, ca neîntemeiată. Stabileşte amânarea până la termen, respectiv data de 17.12.2017. În baza art. 275 alin. 2 Cpp, obligă petentul-condamnat la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul avocatului desemnat din oficiu, conform delegaţiei pentru asistenţa judiciară obligatorie ataşată la dosar, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru Ministerul Public şi pentru petentul-condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.11.2017.
Hotarare 3121/2017 din 24.11.2017