M**** C***** I****
ReclamantM**** I******
ReclamantH******* E**
ReclamantM**** P***
ReclamantC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** P****** A***** T********** A***
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii M**** C***** I****, M**** I******, H******* E** şi M**** P***, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană de aplicare a Legii fondului funciar Alba şi Comisia locală de fond funciar Blaj. Respinge cererea de intervenţie formulată de intervenienta SCDVV Blaj. Obligă pârâtele Comisia Judeţeană de aplicare a Legii fondului funciar Alba şi Comisia locală de fond funciar Blaj să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Blaj sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică din 23.10.2017.
Hotarare 528/2017 din 23.10.2017Având nevoie de timp pentru deliberare, amânat pronunţarea cauzei la data de 23.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2017Pentru a da posibilitatea părţilor lipsă să depună conculzii scrise, amânat pronunţarea cauzei la data de 09.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2017Repus cauza pe rol. Acordat termen la data de 25.09.2017 cu citarea tuturor părţilor (inclusiv a mandatarului reclamanţilor) pentru discutarea cererii de repunere a cauzei pe rol.
Incheiere de sedinta din 11.07.2017Faţă de complexitatea cauzei, amânat pronunţarea cauzei la data de 11.07.2017 termen până la care părţile au posibilitatea depunerii de concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2017Admis cererea
Incheiere abtinere din 15.05.2017