V***** T*** D******
InculpatL**** M**** l* C********* T**** G****** G***
Parte civilăC*** I******** S*
Parte responsabilă civilmenteV***** I*** p*** a***** M***** U*****
Parte civilăÎn baza art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea 396 alin. 10 C.proc.pen., îl condamnă pe inculpatul Văetuş Ţucu Dumitru la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 192 alin. 2 C.pen, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., îl condamnă pe inculpatul Văetuş Ţucu Dumitru la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, îi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă o treime din pedeapsa de un an închisoare, respectiv 4 luni închisoare, pedeapsa care urmează a fi executată de inculpat fiind de 3 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 399 C.proc.pen. menţine starea de arest preventiv a inculpatului. În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsă perioada petrecută de inculpat în stare de reţinere şi arest preventiv de la 29.10.2017 la zi. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Văetuş Ţucu Dumitru în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 C.proc.pen. şi art. 1349 şi 1357 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Lincă Marin şi o obligă pe partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. să-i plătească acesteia suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale şi suma de 15.000 lei reprezentând daune materiale. În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 C.proc.pen. şi art. 1349 şi 1357 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Vasile Ion şi o obligă pe partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. să-i plătească acesteia suma de 70.000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 276 C.proc.pen., coroborat cu art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, o obligă pe partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. să-i plătească părţii civile Linca Marin suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată În baza art. 276 C.proc.pen., coroborat cu art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, o obligă pe partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. să-i plătească părţii civile Vasile Ion suma de 4760 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, îl obligă pe inculpatul Văetuş Ţucu Dumitru la plata sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 mai 2018.
Hotarare 58/2018 din 14.05.2018In temeiul art. 391 al. 1 N. C. P. Penala stabileste data deliberarii si pronuntarii la 14.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2018Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 11 mai 2018 , pentru administrarea probatoriului încuviinţat,proba testimonială cu martori pentru părţile civile, proba cu înscrisuri pentru asigurator şi acte în circumstanţiere pentru inculpat. Se citează martorii propuşi de părţile civile şi consemnaţi în cererea de constituire civilă,se citează inculpatul .Pronunţată în şedinţă publică azi 13.04.2018.
Incheiere de sedinta din 13.04.2018În temeiul dispozitiilor art. 362 alin. 1 si 2 rap. la art. 208 alin. 2 si 4 din Codul de procedura penala, Constata legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive, luata fata de inculpatul: V***** T*** D******, în prezent aflat în Penitenciarul Craiova, arestat preventiv prin încheierea nr.8/29.10.2017, pronuntata de Judecatoria Corabia în dosarul nr. 2028/213/2017, fiind emis mandatul de arestare preventiva cu numarul 7/29.10.2017 si în consecinta mentine masura arestarii preventive a inculpatului. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia. Onorariul aparatorului din oficiu, avocat Vadineanu Daniela, în cuantum de 130 lei cu delegatia nr.474/2018, va ramâne în sarcina statului. Cu drept de contestatie în termen de 48 ore de la comunicare pentru inculpat si Parchetul de pe lânga Judecatoria Corabia. Pronuntata în sedinta publica , azi, 23.03.2018, ora 11,00” .
Amâna cauza la cererea aparatorului asiguratorului la data de 13.04.2018.Pentru verificarea legalităţii temeiniciei măsurii arestării preventive acordă termen la 23.03.2018.Pronuntata în sedinta publica azi 09.03.2018.
Incheiere de sedinta din 09.03.2018În temeiul dispozitiilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedura penala, respinge ca nefondata cererea formulata de catre inculpatul V***** T*** D******, de înlocuire a masurii preventive a arestului preventiv cu masura preventiva a arestului la domiciliu sau cu cea a controlului judiciar. Cu drept de contestatie în termen de 48 ore de la comunicare pentru inculpat si Parchetul de pe lânga Judecatoria Corabia. Pronuntata în sedinta publica, azi, 19.02.2018.
Pentru introducerea in cauza a societatii asiguratoare, acordă termen fond la data de 09.03.2018. Pune în vedere numitului Vasile Ion să depună la dosar acte de stare civilă în vederea stabilirii filiaţiei faţă de victima accidentului rutier, pentru a verifica dacă se impune sau nu introducerea acestuia în cauză. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, amână pronunţarea la data de 19.02.2018. Pronunţată azi 16.02.2018.
Incheiere de sedinta din 16.02.2018În temeiul dispozitiilor art. 362 alin. 1 si 2 rap. la art. 208 alin. 2 si 4 din Codul de procedura penala, Constata legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive, luata fata de inculpatul: V***** T*** D******, în prezent aflat în Penitenciarul Craiova, arestat preventiv prin încheierea nr.8/29.10.2017, pronuntata de Judecatoria Corabia în dosarul nr. 2028/213/2017, fiind emis mandatul de arestare preventiva cu numarul 7/29.10.2017 si în consecinta mentine masura arestarii preventive a inculpatului. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia. Onorariul aparatorului din oficiu, avocat Manea Sandu Avramica, în cuantum de 130 lei cu delegatia nr.187/2018, va ramâne în sarcina statului. Pronuntata în sedinta publica , azi, 05.02.2018, ora 10,30” .
În baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1241/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia privind pe inculpatul Văetuş Ţucu Dumitru, în prezent aflat în Penitenciarul Craiova, arestat preventiv prin încheierea nr.8/29.10.2017, pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. 2028/213/2017, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu numărul 7/29.10.2017,cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prev şi sancţ de art.192 alin.1 şi 2 C.pen, şi art.336 alin.1 C.pen cu aplicarea art.38 alin.2 Cp, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Văetuş Ţucu Dumitru şi citarea acestuia şi a părţii civile Lincă Marin la domiciliul ales Cabinet Avocat Trifu Gabriel Gigi, pentru termenul de judecată din data de 16.02.2018. Partea civilă va fi citata cu menţiunea ca până la începerea cercetării judecătoreşti se poate constitui parte civilă, urmând a indica suma pretinsa, ce reprezintă(daune materiale si/sau morale) si probele de care înţelege sa se folosească. Dispune emiterea unei adrese către Inspectoratul de Politie Judeţean Olt în vederea comunicării fişei de cazier judiciar a inculpatului . În conformitate cu art.346 alin.1 teza a II-a C. proc. pen., dispune comunicarea prezentei încheierii inculpatului la Penitenciarul Craiova, părţii civile şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia. Cu drept de contestaţie in termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 29.01.2018.
În temeiul dispozitiilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedura penala, respinge ca nefondata cererea formulata de catre inculpatul V***** T*** D******, de înlocuire a masurii preventive a arestului preventiv cu masura preventiva a arestului la domiciliu sau cu cea a controlului judiciar. În temeiul dispozitiilor art. 348 alin. 1 si 2 rap. la art. 207 alin. 4 si 6 din Codul de procedura penala, Constata legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive, luata fata de inculpatul: V***** T*** D******, în prezent aflat în Penitenciarul Craiova, arestat preventiv prin încheierea nr.8/29.10.2017, pronuntata de Judecatoria Corabia în dosarul nr. 2028/213/2017, fiind emis mandatul de arestare preventiva cu numarul 7/29.10.2017. În baza art.207 alin.2 si 4 Cpp mentine masura arestarii preventive a inculpatului. Cu drept de contestatie în termen de 48 ore de la comunicare pentru inculpat si Parchetul de pe lânga Judecatoria Corabia. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia. Pronuntata în camera de consiliu, azi, 10.01.2018, ora 12,00” .
În temeiul dispoziţiilor art. art. 348 alin. 1 si 2, rap. la art. 207 alin. 2, 3 si 4 din Codul de procedura penală, Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luată faţă de inculpatul: - Văetuş Ţucu Dumitru, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Olt, arestat preventiv prin încheierea nr.8/29.10.2017, pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. 2028/213/2017, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu numărul 7/29.10.2017. În baza art.207 alin.2 si 4 Cpp menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat si de la comunicare pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pronunţata în camera de consiliu, azi, 18.12.2017, ora 10,45” .