P******** D* P* L**** T********* T********
ApelantN*** F* A***** S****
Apelant InculpatF********* M*****
Intimat Parte vătămatăS******* M******** T**** M*******
Intimat Parte civilăDecizie penală nr. 1510/A din data de 02 noiembrie 2017 În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de P******** D* P* L**** T********* T******** împotriva Sentinţei penale nr.69/F din data de 23 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia Penală, în Dosarul nr.2390/87/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: În temeiul art.396 alin.1 ?i 2 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul NI?Ă ADRIAN la pedeapsa principală de 3 ani si 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 32 rap. la art.188 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin 10 Cod procedură penală. În temeiul art.67 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1, lit.a, b ?i h Cod penal pe o perioadă de 4 ani, care se va executa în condi?iile art.68 alin.1 lit.c Cod penal, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. în temeiul art.65 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b ?i h Cod penal, care se va executa conform art.65 alin.3 Cod penal, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod de procedură penală respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul NI?Ă ADRIAN SORIN împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În temeiul art.272 alin.2 Cod de procedură penală obligă pe apelantul inculpat NI?Ă ADRIAN SORIN la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.275 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de parchet rămân în sarcina statului. În temeiul art.272 alin.1 şi 2 şi art.275 alin.6 Cod de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 260 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 noiembrie 2017.
Hotarare 1510/2017 din 02.11.2017Stabileşte pronunţarea la 2.11.2017
Incheiere de sedinta din 19.10.2017Lipsa apelantului inculpat ; emitere mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 21.09.2017