V********* O****** U************* V**** , P**** I*** P*****
ReclamantC****** I***
PârâtSentinţa civilă nr.2025/05.12.2017. Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul Vicariatul Ortodox Ucrainean, prin vicar paroh Ioan Piţura, în contradictoriu cu pârâtul C****** I***, Obligă reclamantul să plătească pârâtului suma de 400 lei cu titlu cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de apel în 5 zile de la pronunţare. Apelul se va depune la Judecătoria Vişeu de Sus.
Hotarare 2025/2017 din 05.12.2017Amână judecarea cauzei la data de 5 decembrie 2017, termen la care se va cita reclamanta cu un exemplar al întâmpinării pârâtului şi cu menţiunea de a preciza dacă Vicariatul Ortodox Ucrainean are , sau nu personalitate juridică – să depună dovezi în acest sens, iar în cazul în care reclamanta este persoană juridică i se va aduce la cunoştinţă faptul că potrivit art. 84 NCPC, persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţei de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii. Pârâtul are termen dat în cunoştinţă prin reprezentant. Prorogă verificarea/stabilirea competenţei de soluţionare a cererii pentru următorul termen. Părţile vor prezenta fiecare câte un martor, fără citaţie.
Incheiere de sedinta din 09.11.2017Ia act că reclamant este V********* O****** U************* V**** , P**** I*** P*****, urmând a se trece denumirea corectă a reclamantului în ECRIS . Amână judecarea cauzei la data de 9 noiembrie 2017, termen dat în cunoştinţă reclamantei prin mandatar Kubaş Ştefan. Se va cita pârâtul la adresa indicată în acţiune, la adresa din Sighetu Marmaţiei , şi telefonic . Reclamanta va depune la dosar înscrisurile pe care le consideră utile pentru soluţionarea prezentei cereri şi va prezenta fără citaţie martorii Boico Ioan şi Rosus Dumitru. Prorogă verificarea/stabilirea competenţei de soluţionare a cererii pentru următorul termen.
Incheiere de sedinta din 26.10.2017