B******* D*** R***
InculpatB******* D*** R***
InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul B.D.R. împotriva sentinţei penale nr. 289/07.09.2016 pronunţată de Judecătoria Năsăud, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepsei şi rejudecând în aceste limite: Menţine pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului B.D.R. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 8 luni, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Dumitra, jud. Bistriţa sau în cadrul Primăriei Oraşului Năsăud, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta procedură rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09 noiembrie 2017.
Hotarare 1429/2017 din 09.11.2017admite solicitarea de amânare a cauzei
Incheiere de sedinta din 28.09.2017