A**** D***** M*****
ContestatorP************** P*** K*** R******
IntimatAdmite contestaţia la executare. Anulează toate actele de executare silită, întocmite în dosarul de executare silită nr. 260/2015 al BEJ Ichim Mihai, după data de 08.08.2017, dată la care a fost depusă cererea de stăruire în executarea silită. Dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 945 lei, achitată conform chitanţei din data de 14.11.2017 aflată la fila 82 dosar şi conform chitanţei din data de 22.03.2018 aflată la fila 307 dosar. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată, astăzi, 25.05.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 1291/2018 din 25.05.2018Amână pronun?area la data de 25.05.2018, urmând ca solu?ia să fie pusă la dispozi?ia instan?ei prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronun?ată, azi, 18.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2018Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, care se poate depune la Judecătoria Ploieşti, în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.03.2018
Incheiere de sedinta din 30.03.2018în vederea pronunţării asupra cererii de suspendare a executării silite, va amâna pronunţarea la data de 30.03.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2018Respinge cererea de suspendare provizorie a executării silite, ca neîntemeiată. Fără cale de atac, potrivit dispoziţiilor art. 719 alin. 7 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.11.2017.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017Amână pronunţarea la data de 28.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2017