G****** R******* S****** P*** R*********** L****
CreditorB**** V***** - M****
DebitorAdmite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta GETBACK RECOVERY SRL în contradictoriu cu pârâtul BABE? VASILE-MIHAI. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 147,24 lei, reprezentând debit principal restant, ?i a sumei de 17,06 lei, cu titlu de penalită?i de întârziere (aplicate la valoarea debitului principal, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere). Respinge capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiat. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie, potrivit art. 1031 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Zărneşti.
Incheierefinalacameraconsiliu308/2017 din 08.12.2017Amână pronunţarea pentru 08.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2017