G****** R******* S****** P*** R*********** L****
CreditorZ******* E****
DebitorAdmite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta GETBACK RECOVERY SRL în contradictoriu cu pârâta Z******* E****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 397,08 lei, reprezentând debit principal restant, ?i a sumei de 55,34 lei, cu titlu de penalită?i de întârziere (aplicate la valoarea debitului principal, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere). Respinge capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiat. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie, potrivit art. 1031 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Zărneşti.
Incheierefinalacameraconsiliu324/2017 din 21.12.2017Amână pronunţarea pentru 21.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2017