S****** M***** A*****
PetentS******** S****** P*** K*** R****** S**
IntimatRespinge excepţia dreptului de a cere executarea silită. Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea S****** M***** A*****, în contradictoriu cu intimata SECAPITAL S.a.R.L., . Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.07.2017.
Hotarare 5275/2017 din 11.07.2017amana pronuntarea pentru data de 11.07.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.07.2017Respinge excepţia netimbrării, excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de intimată. Amână contestaţia la executare, acordând termen la data de 04.07.2017, cam.3, ora 8,30 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. În baza art. 255 Cod de procedură civilă, încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părţi, considerându-le pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei. În cadrul acestei probe, se citează intimata cu menţiunea de a depune la dosar copia contractului de cesiune prin care s-a cesionat creanţa rezultând din contractul de credit nr 2703PF/08.05.2007 încheiat de contestatoare cu Banca Comerciala Romana SA. Pune in vedere reprezentantului contestatoarei sa facă dovada ultimei plăţi aferente contractului de credit. Admite cererea de suspendare a executării silite, formulată de petenta S****** M***** A*****, în contradictoriu cu intimata SECAPITAL S.a.R.L., . Dispune suspendarea executării silite pornită împotriva petentei în dosarul execuţional nr 1805/2016 al Biroului executorului judecătoresc Rus Vid Ioan Cătălin, până la soluţionarea contestaţiei la executare. Cu drept de apel în ceea ce priveşte suspendarea executării în termen de 5 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru intimată. Calea de atac se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.05.2017.
Hotarare 3975/2017 din 23.05.2017