B***** M*****
IntimatC*** J******** D* P***** T********
ApelantAdmite apelul formulat de apelanta-pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII TELEORMAN, împotriva sentinţei civile nr. 235/27.03.2017, pronunţată de Tribunalul Teleorman Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 2421/87/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant BĂNICĂ MANOLE. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: Înlătură obligaţia fixată în sarcina apelantei-pârâte de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite intimatului-reclamant cu luarea în considerare a veniturilor realizate sub formă de „prime”, „compensaţii”, „sumă ore şcoală”, „sumă CO” şi „sumă CM”, atestate în adeverinţa nr. 1TR3/2867/27.06.2016 eliberată de CFR Marfă CRAIOVA, Sucursala Banat Oltenia. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate. Definitivă. Pronunţată, azi 29.11.2017, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă.
Hotarare 5875/2017 din 29.11.2017Amână pronunţarea la data de 29.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi 22.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2017