O******* G* P****** R***
CondamnatÎn temeiul art. 587 Cod procedură penală raportat la art. 59 Cod penal din 1968 şi art. 5 Cod penal admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou şi dispune liberarea condiţionată a condamnatei OVIDENIE PROFIRA RIRI din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin s.p.nr.124/F/2016 a Curţii de Apel Galaţi (MEPI nr.125/2016). Atrage atenţia condamnatei asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal din 1968 privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasă neexecutată. În temeiul art. 275 alin.(6) Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnată, în sumă de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare, în temeiul art. 587 alin. (3) Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi, 23.11.2017.
Hotarare 3285/2017 din 23.11.2017