D********* M**** A********
InculpatD********* I*****
InculpatH****** M***** I*****
Parte civilăH****** V*****
Parte civilăS******* C***** J******* D* U***************** A******
Parte civilăRespinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art.188 alin.1,cu ref.la art.189 alin.2 lit.f Cod Penal în infracţiunea de loviri sau alte violente prev. de art. 193 alin. 2 Cod Penal şi a reţinerii circumstaţei atenuante legale prev. de art. 75 alin. 1 lit. a Cod Penal pentru inculpatul Drăgănescu Iordan . În baza art.32 Cod Penal, raportat la art.188 al.1 ,cu ref.la art.189 alin.2 lit.f Cod Penal şi la art. 66 Cod Penal , Condamnă pe inculpatul Drăgănescu Mihai Alexandru la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit. a şi b Cod penal, pe o durată de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat În baza art.224 al.2 Cod Penal, Condamnă pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În temeiul art. 38 raportat la art. 39 lit. b Cod penal; Aplică inculpatului Drăgănescu Mihai Alexandru pedeapsa de 7 ani şi 9 luni închisoare (7 ani si 6 luni închisoare ,plus 1/3 din 9 luni) precum si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 66 lit. a şi b Cod penal, pe o durată de 4 ani, În conformitate cu art. 65 alin. 1 Cod penal Interzice inculpatului drepturile prev de art. 65 lit. a şi b Cod penal. În baza art. 399 al.1 Cod Procedură Penală ; Menţine măsura arestului preventiv dispusă în cauză faţă de inculpat, începând cu data de 24.04.2018. În baza art. 72 Cod Penal , Deduce din pedeapsă, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 5.10.2017, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art.125 alin.2 Cod Penal cu referire la art.134 Cod Penal, Dispune internarea inculpatului Drăgănescu Iordan, într-un centru de detenţie pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art.188 alin.1coroborat cu art.189 alin.2 lit.f Cod Penal cu aplic. art.113 alin.2 şi urm. Cod penal. În baza art.16 lit a Cod procedură penală, Achită pe inculpatul Drăgănescu Iordan pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art.224 al.2 Cod Penal. În temeiul art.399 alin.1 Cod.pr.penală. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat începând cu data de24.04.2018 şi până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 127,cu referire la art. 72 Cod Penal Deduce din durata măsurii educative a internării in centrul de detenţie , durata reţinerii şi arestării preventive, de la 5.10.2017, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 25 Cod Procedură Penală , art.1381 Cod civil,cu referire la art.313 al.1 din legea nr.95/2006; Admite pretenţiile civile formulate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf.Apostol Andrei din Galati şi în parte, pretenţiile civile formulate de partile civile H****** V***** şi H****** M***** I*****. Obligă inculpatii în solidar,iar pe inculpatul Drăgănescu Iordan în solidar cu părţile responsabile civilmente Drăgănescu Paraschiv şi Holban Silvia să-i plătească părţii civile H****** M***** I***** suma de 6327 lei cu titlu de despăgubiri materiale. Obligă inculpatii în solidar,iar pe inculpatul Drăgănescu Iordan în solidar cu părţile responsabile civilmente Drăgănescu Paraschiv şi Holban Silvia să-i plătească părţii civile H****** V***** suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. Obligă inculpatii în solidar,iar pe inculpatul Drăgănescu Iordan în solidar cu părţile responsabile civilmente Drăgănescu Paraschiv şi Holban Silvia să-i plătească părţii civile H****** M***** I***** suma de 20.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale Obligă inculpatii în solidar,iar pe inculpatul Drăgănescu Iordan în solidar cu părţile responsabile civilmente Drăgănescu Paraschiv şi Holban Silvia la plata sumei de 10.000 lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf.Apostol Andrei ,cu titlu de chelt. de spitalizare . Dispune confiscarea obiectelor corp delict:două bâte din lemn ,o furcă(baza metalica) şi patru fragmente metalice cilindrice ascutite la un capat. În temeiul art. 7 alin. 1 din legea nr. 76/2008; Dispune prelevarea de la inculpatul Drăgănescu Mihai Alexandru de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 274 alin. 1 cod pr. penală cu referire la art. 398 cod pr. penală; Obligă pe inculpatul Drăgănescu Mihai Alexandru la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat Obligă pe inculpatul Drăgănescu Iordan în solidar cu părţile responsabile civilmente Drăgănescu Paraschiv şi Holban Silvia la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat Onorariile avocatului din oficiu în sumă de 360 lei pentru fiecare, se vor deconta din Fondurile Ministerului Justitiei către Baroul de Avocati Tulcea. Cu apel in 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publica din 24.04.2018.
Hotarare 96/2018 din 24.04.2018amână pronunţarea la 24 aprilie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.04.2018pentru efectuarea referatului de evaluare privind pe inculpat Drăgănescu Iordan şi efectuarea testelor poligraf pentru cei doi inculpaţi.
Incheiere de sedinta din 14.03.2018acordă termen la data de 14.03.2018 pentru audiere martori
Incheiere de sedinta din 13.02.2018