D****** I**** G******
InculpatM***** V*******
Parte civilăH***** M****
Parte civilăS**** D******
Parte civilăS**** V*****
Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin.2 şi 10 Cod Procedură Penală, dispune condamnarea inculpatului D****** I**** G****** la o pedeapsă de un 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de dispoziţiile art. 192 alin. 2 Cod Penal. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Serviciului public de administrare a domeniului public şi privat al Judeţului Galaţi, Primăriei Municipiului Galaţi, ambele din mun. Galaţi, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 Cod procedură penală, în referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere ?i a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre. In temeiul articolului 7 din Legea numărul 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat. În temeiul art. 397 alin.1 raportat la art. 25 Cod Procedură Penală admite în parte acţiunea civilă promovată de părţile civile M***** V*******, H***** M****, Sârbu Dumitru, Sârbu Vasile şi Sârbu Constantin. Obligă S.C. City Insurance S.A. la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli materiale din care 4900 lei către partea civilă M***** V******* şi câte 1275 lei pentru părţile civile H***** M****, Sârbu Dumitru, Sârbu Vasile şi Sârbu Constantin şi câte 30.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare dintre părţile civile M***** V*******, H***** M****, Sârbu Dumitru, Sârbu Vasile şi Sârbu Constantin. Constată că Sîrbu Culina, soţia victimei, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art.276 alin.1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul D****** I**** G****** la plata sumei de 1000 lei (onorariu avocat) şi 1300 (onorariu expertiză) către partea civilă M***** V******* reprezentând cheltuieli de judecată. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul D****** I**** G****** la plata sumei de 1000 lei (din care suma de 697 lei aferentă urmăririi penale) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Potrivit art. 409-410 raportat la art.413 Cod procedură penală sentinţa poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Gala?i.
Hotarare 1102/2018 din 27.06.2018Amână pronun?area cauzei la data de 27.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2018Amână pronun?area cauzei la data de 21.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2018Amână cauza pentru administrarea probelor propuse. Termen 14.06.2018
Incheiere de sedinta din 26.04.2018