D*** F* D**** D****
InculpatG******** I**
Parte vătămatăÎn baza art.348 alin.1C.p.p. rap. La art. 207 C.pr.pen. Respinge cererea avocatului inculpatului Dună F.David Dănuţ de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Menţine măsura arestului la domiciliu, luată prin încheierea nr. 20 din 10.07.2017 de Judecătoria Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, în dosarul nr. 2192/332/2017/a1, faţă de inculpatul Dună David Dănuţ pe o durată de 30 de zile , începând cu data de 03.08.2017 până la data de 01.09.2017 inclusiv. În baza art.221 alin.1 şi 2 din C.p.p Obligă inculpatul Dună David Dănuţ să nu părăsească imobilul unde locuieşte fără permisiunea judecătorului din cadrul Judecătoriei Vînju Mare sau a procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Vînju Mare , pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 03.08.2017 până la data de 01.09.2017 inclusiv şi să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; - să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia şi nici cu martorii ori experţii sau alte persoane ce au legătură cu dosarul nr. 783/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare. În baza art. 221 alin. 4 din C.p.p. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 10 din C.p.p. Atrage atenţia inculpatului că pentru supravegherea măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor impuse pe durata acestuia, organul de poliţie poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta. În baza art. 218 alin. 4 din C.p.p. Se vor comunica inculpatului, sub semnătură, în scris, drepturile prev. de art. 83 C.p.p., dreptul prev. de art. 210 alin. 1 din C.p.p., dreptul la acces de asistenţă medicală de urgenţă şi dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă. În cazul în care inculpatul nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces verbal. În baza art. 221 alin. 8 din C.p.p., Ca autoritate pentru supravegherea inculpaţilor se desemnează Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Mehedinţi - Poliţia Vânju Mare. Copia minutei şi a încheierii se comunică inculpatului, Poliţiei Jiana, Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Mehedinţi - Poliţia Vânju Mare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor jud. Mehedinţi şi organelor de frontieră. În baza art.275 alin.3 C.p.p. Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, inclusiv suma de 130 lei reprezentând onorariul avocat oficiu Balaci Ion conform delegaţiei nr.227/03.08.2017 emisă de Baroul Mehedinţi, care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi 03.08.2017 la Judecătoria Vânju Mare.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 03.08.2017