I* L**** P*******
ReclamantV***** G****** L**** D******
PârâtV***** L******** I****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamantul I.I. LAZĂR PETRIŞOR în contradictoriu cu pârâţii VASILE GEORGEL – LIVIU – DUMITRU, VASILE LAURENŢIU – IONUŢ.. Obligă pârâţii în solidar la plata, către reclamant, a sumei de 4760 lei, reprezentând debit principal şi daune moratorii în cuantum de 0, 18% zi calculate de la data de 31.12.2014. Obligă pârâţii în solidar la plata, către reclamantă, a sumei de 750 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotarare 1503/2017 din 29.03.2017Prin Hotărârea nr. 4 din 27.01.2017 a colegiului de conducere s-a hotărât desfiinţarea completului şi repartizarea ciclică a cauzelor civile aflate pe rolul completelor civile de competenţa judecătorilor stagiari CN21, inclusiv cele suspendate , se repartizează în sistem ciclic între completele ce judecă cauze de competenţa judecătorilor definitivi şi stagiari aflate la Secţia Civilă , fiind exceptate de la repartizarea ciclică completele CN1, al cărui titular a fost transferat începând cu data de 01.03.2017, CN15 care se va desfiinţa urmare a trecerii la Secţia Penală a titularului acestuia , precum şi CN14 şi CN17 care sunt blocate.
Rezolutie din 03.02.2017