P******** T*****
ApelantC******* N******** D* C** F***** C** S*
IntimatAdmite apelul formulat de apelantul P******** T***** în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., formulat împotriva sentinţei civile nr. 1684/10.03.2017, pronunţată în dosarul nr. 24414/3/2016 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Schimbă în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că admite contestaţia formulată de contestatorul P******** T***** împotriva Deciziilor de concediere cu nr. 1/2800/10.06.2016 şi nr 1/3510/11.07.2016, emise de intimata Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A.,pe care le anulează. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Deciziilor de concediere prin reintegrarea contestatorului în funcţia anterior deţinută concedierii. Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în lipsa emiterii deciziei de concediere anulate, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Obligă pârâta intimată la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, acordate în parte. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.10.2017.
Hotarare 5185/2017 din 25.10.2017Admite sesizarea din oficiu privind preschimbarea termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată fixat pentru data de 12.10.2017 şi fixează termen de judecată la data de 25.10.2017, Completul 12, ora 9,00, pentru care părţile vor fi citate, cu aceleaşi menţiuni. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 03.08.2017.
Incheiere de sedinta din 03.08.2017