C***** B***** D* S**
PetentA*** N******* - C*******
IntimatAdmite cererea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în sumă de 190 lei aplicată intimatei prin procesul verbal de contravenţie seria PA nr. 2623617/16.09.2014 încheiat de Secţia de Poliţie Rurală nr. 16 Valea Mare Pravăţ pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 2 pct. 25 Legea nr. 61/1991, cu 6 de ore de muncă în folosul comunităţii. Dispune ca cele 6 ore de muncă în folosul comunităţii să fie efectuate în cadrul Primăriei comunei Bughea de Sus, urmând ca intimatul să presteze activităţi dintre cele prevăzute în Hotărârea nr. 8/25.01.2013 emisă de Consiliul Local al Comunei Bughea de Sus. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 Septembrie 2017.
Hotarare 1956/2017 din 28.09.2017În raport de lipsa de procedură cu părţile pentru acest termen de judecată constată că sunt incidente dispoziţiile art. 153 Cod procedură civilă, urmând a dispune citarea intimatei, cu cererea de chemare în judecată şi înscrisurile depuse la dosar de către petiţionară, cu menţiunea că are obligaţia de a depune la dosar întâmpinare, în termen de 25 zile de la comunicare. Prorogă pentru următorul termen de judecată verificarea din oficiu a competenţei instanţei în soluţionarea prezentei acţiunii, estimarea duratei necesare cercetării procesului şi încuviinţarea probelor. Amână judecarea cauzei la data de 28.09.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 07.09.2017