M**** P****
Parte vătămatăB***** M**** G******
InculpatB***** A******** I*****
InculpatL***** B*****
InculpatB***** L**** M*******
Reprezentant legalÎn baza art. 362 alin. 2 Cod proc. pen. raportat la art. 208 alin. 2, 3, art. 207 alin. 4 Cod proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul B***** M**** G******, trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 24.08.2017, în dosarul de urmărire penală nr. 8920/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 alin. 1, art. 234 alin. 1 lit. a) şi e) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal şi art. 113 alin. 3 Cod penal, măsură preventivă luată prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nr. 160/MPP din data de 02.08.2017, pronunţată în dosarul penal nr. 22293/245/2017 al Judecătoriei Iaşi, şi menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul B***** M**** G******, cu obligaţiile instituite prin respectiva încheiere. Atrage atenţia inculpatului B***** M**** G****** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpatul B***** M**** G****** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar va fi realizată de lucrătorii de la Secţia 3 Poliţie Rurală Popricani – Post Poliţie Popricani, sub coordonarea Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Iaşi. Copia prezentei minute se comunică, în ziua emiterii, inculpatului, Secţiei 3 Poliţie Rurală Popricani – Post Poliţie Popricani, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Iaşi, Serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române. Legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse faţă de inculpat va fi verificată periodic în tot cursul judecăţii, dar nu mai târziu de 60 de zile, conform dispoziţiilor art. 208 alin. 5 Cod proc. pen. şi art. 362 alin. 2 Cod proc. pen. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.11.2017, ora 09:12.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 14.11.2017