B******* G************* - p*** a****** l* u** i********
InculpatB******* G*************
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal rap. la art. 44 alin.1 Cod Penal condamnă pe inculpatul BRÎNDUŞĂ GHEORGHE SORIN, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 96 alin. 4 Cod Penal dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate luate faţă de inculpat prin SP nr. 6/09.01.2013 din dosar 1799 din 2012 al Judecătoriei Huedin. În baza art. 44 alin.1 Cod Penal, constată că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze a fost comisă sub forma pluralităţii intermediare faţă de infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin SP nr. 6/09.01.2013 din dosar 1799 din 2012 al Judecătoriei Huedin la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza 44 alin.2 Cod Penal rap la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate, respectiv 1 an închisoare şi 1 an închisoare, stabileşte pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 luni, şi stabileşte o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri la data rămânerii definitive. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, îl obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care suma de 300 lei generate de faza de urmărire penală, şi 300 de lei generate de faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.02.2019.
Hotarare 26/2019 din 08.02.2019Din lipsă timp pentru deliberare, amânat pronunţarea pentru data de 8 februarie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2019Amânat cauza pt. administrare probă testmonială
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Ca urmare a desfiiţării completului 6 PEM, cauza s-a repartizat completului C 3 cam prelim fond, se meţin dispoziţiile încheierii anterioare.
Incheiere de sedinta din 24.10.2018citare martori
Incheiere de sedinta din 26.09.2018citare inculpat si citare martori cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 23.05.2018pentru citare martori
Incheiere de sedinta din 14.03.2018lipsă de procedură cu inculpatul;
Incheiere de sedinta din 14.02.2018