M****** Z****
ContestatorI***** C**** D* C****** S* J*******
IntimatRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta M.Z.(cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Î.C.C.J.(cu datele). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 6.03.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Opinie separată, în sensul admiterii acţiunii.
Opinieseparata din 06.03.2018Amână pronun?area în cauză la data de 6 martie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2018-trimite cauza la Arhiva civilă a Tribunalului Mures în vederea rerepartizării aleatorii.
Incheiere de sedinta din 21.11.2017Scos de pe rol.
Incheiere de sedinta din 12.10.2017