M********* S****** M**************** V*******
PetentN**** A********
IntimatAdmite sesizarea formulată de petentul Municipiul Sighetu Marmaţiei - Direcţia Venituri, în contradictoriu cu intimatul N**** A******** şi în consecinţă. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum total de 247 lei, aplicată prin procesele verbale de constatare a contravenţiei seria PCA, nr. 1281702, întocmit la data de 17.07.2007, CC, nr. 7078336, întocmit la data de 12.09.2010, JR, nr. 652231, întocmit la data de 23.10.2007, JR, nr. 652273, întocmit la data de 29.01.2008, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, pe o durată de 11 ore. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Maramureş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmaţiei. Pronunţată azi, 08 noiembrie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2869/2017 din 08.11.2017