M********* Z**** - P*** P***** I**** C****
ReclamantI*** G*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul Municipiul Zalău, în contradictoriu cu pârâtul I.G. Constată rezilierea de drept a contractului de închiriere nr. 25133/15.05.2014. Respinge ca rămase fără obiect petitele privind obligarea pârâtului la plata sumei de 189 lei, pentru perioada 01.03.2017-30.04.2017, reprezentând chirie restantă, şi la plata sumei de 9,45 lei, reprezentând majorări de întârziere, calculate pana la data de 30.06.2017. Obligă pârâtul la plata sumei de 94,50 lei/lună, reprezentând echivalent lipsă drept de folosinţă a spaţiului, calculată de la data încetării contractului, respectiv 01.05.2017, pana la data eliberării spaţiului. Respinge ca neîntemeiat petitul privind obligarea pârâtului la plata daunelor-interese în cuantum de 10 lei/zi de întârziere. Obligă pârâtul la eliberarea spaţiului, iar în caz de neexecutare, evacuarea se va realiza de către reclamant, pe cheltuiala pârâtului, la data rămânerii definitive a prezentei. Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Tribunalul Sălaj. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12 decembrie 2017.
Hotarare 3309/2017 din 12.12.2017AP-12.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2017