R*** A***** P*** C****** S****** G***** T******* N*****
ApelantO***** N******* P*** P*****
ApelantR*** A*****
ApelantR*** A*****
ApelantDec.: Admite apelul formulat de apelantul ORAŞUL NĂVODARI prin PRIMAR în contradictoriu cu intimatul R*** A***** împotriva sentinţei civile nr 3383/23.03.2017 a Judecătoriei Constanţa. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că: Obligă pârâtul R*** A***** la plata în favoarea reclamantului ORAŞUL NĂVODARI prin PRIMAR şi a penalităţilor în valoare de 2% pe lună din cuantumul obligaţiilor fiscale principale datorate cu titlu de chirie neachitate în termen conform legislaţiei în vigoare de la momentul scadenţei şi până la momentul achitării efective şi ţinând cont de faptul că penalităţile pot fi percepute doar pentru sumele datorate cu titlu de chirie până la 12.01.2017 (data încetării contractului prin ajungere la termen). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare la ICCJ cf deciziei CC nr 369/2017 care se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.04.2018.
Hotarare 555/2018 din 12.04.2018Amână pronunţarea la data de 12.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2018pt. a se reitera procedura de citare cu intimatul prin curator
Incheiere de sedinta din 25.01.2018Termen la data de 25.01.2018, pentru achitare onorariu curator special.
Incheiere de sedinta din 23.11.2017