P****** G**** C******* S****
ReclamantD**** I***
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Greco-Catolică Salva în contradictoriu cu pârâtul D**** I*** şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâtul să îi recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului înscris în CF 1 Salva, nr. top 1822 în suprafaţă de 1027 mp, astfel cum a fost identificat prin documentaţia tehnică întocmită în dosar de expert Ceuca Marius şi să îl predea în posesie reclamantei, iar pe viitor să se abţină de la orice act de tulburare sau deposedare, asupra acestui teren. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 420 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Năsăud, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 19.07.2018.
Hotarare 2616/2018 din 01.11.2018Amână pronunţarea la data de 01.11. 2018 din lipsă timp pentru deliberare;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2018comunicare expertiză; interogatoriu;
Incheiere de sedinta din 28.06.2018lipsă expertiză
Incheiere de sedinta din 26.04.2018administrarea probelor propuse şi încuviinţate în cauză
Incheiere de sedinta din 22.02.2018