M**** V*****
PetentÎn baza art.587 C.proc.pen., rap.la art.100 alin.1, alin.2 C.pen., cu ref. la art. 55 ind.1 din legea 254/2013 admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului Codlea formulată cu privire la condamnatul M**** V***** de sub efectul pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată de Judecătoria Făgăraş prin s.p. 190/2016. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 353/2016 emis de Judecătoria Făgăraş şi atrage atenţia acestuia asupra disp.art. 104, art. 105 C.pen privind revocarea, respectiv anularea liberării condiţionate. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu (av. Apostol Daniel), din fondurile MJ către Baroul Braşov. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.11.2017.
Hotarare 1988/2017 din 01.11.2017