Dosar 24873/281/2017 din 29.11.2017

înşelăciunea (art.244 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24873/281/2017
Data dosar:
29.11.2017
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
înşelăciunea (art.244 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.11.2018 la ora 08:30

    Complet: PENAL 10 - AP
  • Condamnare

    În temeiul art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul D********* D****** G******, la pedeapsa de 2 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii, la data de 30.11.2010, a infracţiunii de înşelăciune. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., în condiţiile art. 65 alin. 3 C. pen.. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Totodată, în baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Braşov. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul prestează o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile şi va nominaliza Primaria Făgăraş ca şi instituţie în cadrul căreia obligaţia poate fi executată, potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. coroborat cu art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 397 C.pr.pen. rap.la art. 25 C.pr.pen. cu referire la art. 1357 C.civ. admite actiunea civila formulată de partea civila S.C. VALROM INDUSTRIE S.R.L, cu sediul în B-dul Preciziei, nr. 28, sector 6, Bucureşti, ?i obligă inculpatul D********* D****** G****** la plata sumei de 30879,22 lei cu titlu de daune materiale şi penalităţi de întârziere conform contractului nr. 100513/25.11.2010. În temeiul art. 274 alin.1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 600 lei. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.11.2018.

    Hotarare 2580/2018 din 23.11.2018
  • Sedinta din data de 20.11.2018 la ora 08:30

    Complet: PENAL 10 - AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.11.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2018
  • Sedinta din data de 06.11.2018 la ora 08:30

    Complet: PENAL 10 - AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.11.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2018
  • Sedinta din data de 25.10.2018 la ora 08:30

    Complet: PENAL 10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.11.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2018
  • Sedinta din data de 13.09.2018 la ora 08:30

    Complet: PENAL 10
  • Amână cauza

    avand in vedere lipsa relatiilor solicitate si pentru a se depune inscrisuri in circumstantiere.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2018
  • Sedinta din data de 19.07.2018 la ora 08:30

    Complet: PENAL 5
  • Termen preschimbat

    Având în vedere procesul-verbal din data de 02.07.2018 prin care în baza art. 104 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin HCSM nr. 1375/2015 şi Hotărârea nr. 9/14.06.2018 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Ploieşti, prin care s-a decis desfiinţarea completurilor PENAL 5, PENAL 5 EX, LC 5 ŞI DL 5 începând cu data de 01.07.2018 şi s-a dispus repartizarea aleatorie a dosarului penal nr. 24873/281/2017 la Completul Penal 10, dispun preschimbarea termenului anterior şi fixez un nou termen de judecată la data de 13.09.2018 pentru când se vor cita părţile pentru noul termen de judecată.

  • Sedinta din data de 14.06.2018 la ora 08:30

    Complet: PENAL 5
  • Amână cauza

    Având în vedere cererea inculpatului de angajare avocat si procesul-verbal întocmit în data de 14.06.2018 de preşedintele Sectiei Penale, în baza art. 110 alin. 8 din Regulamentul de Ordine interioară al instanţelor judecătoreşti cu modificările şi completările ulterioare, dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2018
  • Sedinta din data de 03.05.2018 la ora 08:30

    Complet: PENAL 5
  • Amână cauza

    pentru lipsa inculpat.

    Incheiere de sedinta din 03.05.2018
  • Sedinta din data de 22.03.2018 la ora 08:30

    Complet: PENAL 5
  • Amână cauza

    lipsa inculpat.

    Incheiere de sedinta din 22.03.2018
  • Sedinta din data de 22.02.2018 la ora 08:30

    Complet: PENAL 5
  • Amână cauza

    lipsa inculpat, efectuare verificari.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2018
  • Sedinta din data de 12.01.2018 la ora 11:00

    Complet: PENAL 5 - CC
  • Amână cauza

    termen introdus din eroare pe fond, este termen pentru camera preliminara

Flux dosar


Actualizare GRPD