A***** C******* E***
InculpatV**** A******** C******
Parte vătămatăM**** B******* G*** S**** S**
Parte vătămatăÎn temeiul art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiate, cererile ?i excepţiile formulate de inculpatul A***** C******* E*** cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6472/P/2016 din data de 6 ianuarie 2017 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A***** C******* E*** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, prev. de art.233 C.pen. În temeiul aceloraşi dispoziţii procedurale, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A***** C******* E***, urmând ca primul termen de judecată să fie fixat după rămânerea definitivă a încheierii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată, în cameră de consiliu, astăzi 24.03.2017.
din 24.03.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 24.03.2017. Pronunţată, în şedinţa din camera de consiliu, astăzi 22.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2017Stabileşte pronunţarea cauzei la data de 22.03.2017. Pronunţată, în şedinţa din camera de consiliu, astăzi 15.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2017