T******* G*******
InculpatCondamnă pe inculpatul T.G. judeţul Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev şi ped de art 336 alin 1 C.pen cu aplicarea art 374 alin 4 şi 396 alin 10 C.pr.pen, la 8 luni închisoare. În baza art 91 şi 92 C.pen, dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art 93 alin 1 C.pen impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art 93 alin 2 C.pen , impune inculpatului obligaţia de frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Maramureş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art 93 alin 3 C.pen, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria comunei Moisei sau la altă entitate în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune. În baza art 91 alin 4 C.pen, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 96 C.pen. În baza art 274 C.pr.pen, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 februarie 2018.
Hotarare 138/2018 din 27.02.2018Amana cauza la data de 27.02.2018, la cererea formulată de inculpat, întrucât şi-a angajat apărător insă la acest termen nu se poate prezenta având un deces in familie.
Incheiere de sedinta din 23.01.2018