A******** P***** I********* R****** B*****
PetentAdmite cererea formulată de ASOCIA?IA PENTRU INTEGRAREA ROMILOR BUDVAR, prin împuternicita Kerestely Kinga Julia şi în consecinţă: Dispune înscrierea în Registrul asocia?iilor a modificărilor intervenite în actele constitutive ale Asocia?iei Pentru Integrarea Romilor Budvar, conform hotărârii adunării generale extraordinare din 05.07.2017, cuprinsă în actul adi?ional autentificat de notarul public Ferencz Iosif la data de 01.08.2017 sub nr.3557/2017. Atrage aten?ia petentei asupra prevederilor art.14 din OG 26/2000, potrivit cărora „Dacă asociaţia, prin natura scopului sau obiectivelor propuse, urmează să desfăşoare activităţi pentru care, potrivit legii, sunt necesare autorizaţii administrative prealabile, aceste activităţi nu vor putea fi iniţiate, sub sancţiunea dizolvării pe cale judecătorească, decât după obţinerea autorizaţiilor respective.” Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 5 septembrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire 2189/2017 din 05.09.2017Se acordă petentei un nou termen pentru a depune la dosar statutul asocia?iei redactat în conformitate cu disp. OG 26/2000, atestat de un avocat sau autentificat de un notar public.
Incheiere de sedinta din 01.09.2017Acordă un nou termen pentru depunere de acte
Incheiere de sedinta din 22.08.2017amâmă cauza
Incheiere de sedinta din 10.08.2017