A************ J******** A F********* P****** A***
CreditorD****** V**** & N** S**
DebitorO**
IntimatÎnchide procedura insolvenţei debitorului SC Drumuri Vechi & Noi SRL Dispune radierea debitorului SC Drumuri Vechi & Noi SRL Arad din evidenţele Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad. Descarcă pe administratorul judiciar provizoriu SCP Insolvein SPRL şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, asociaţi. Aprobă cheltuielile de procedură în sumă de 187,60 lei şi onorariul în sumă de 3.000 lei şi dispune eliberarea acestor sume din fondul de lichidare. Dispune notificarea hotărârii creditorilor, Direcţia generală regională a finanţelor publice Timişoara - A************ J******** A F********* P****** A***, Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea menţiunii de radiere şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa judecătorului sindic din data de 14.11.2017
Hotarare 792/2017 din 14.11.2017T.14.11.2017 - pentru audierea creditorilor şi închiderea procedurii.
Incheiere de sedinta din 17.10.2017T.17.10.2017 - pentru îndeplinirea procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 11.07.2017T.11.07.2017 - ia act de întocmirea tabelului preliminar; pentru respectarea prevederilor art.92 al.3 din Legea nr.85/2014 şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 27.06.2017Admite cererea formulată de creditorul Direcţia generală regională a finanţelor publice Timişoara – A************ J******** A F********* P****** A*** Deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului SC Drumuri Vechi & Noi SRL Menţine debitorului dreptul de administrare. Numeşte administrator judiciar provizoriu pe SCP Insolvein SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.58 din Legea nr.85/2014; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţiilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad în vederea efectuării menţiunii precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi conform art.100 din Legea nr.85/2014. Amână judecarea cauzei la data de 27.06.2017 Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va înregistra la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa judecătorului sindic din data de 2.05.2017.
Hotarare intermediara 292/2017 din 02.05.2017