B**** D****** D*****
PetentRespinge cererea de liberare condiţionată formulată de BĂLAN DUMITRU DANIEL, cu privire la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr 2424/2016 a Judecătoriei Braşov, mandat de executare 3160/2017. Constată că petentul – condamnat Bălan Dumitru Daniel a fost liberat condiţionat la data de 19.12.2017. În baza art. 275 alin.6 C.pr.pen suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. Avram Raluca), rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.01.2018.
Hotarare 88/2018 din 22.01.2018Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare stabileşte pronunţarea cauzei la data de 22.01.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2018În vederea soluţionării contestaţiei înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, anână cauza pentr data de 09.01.2018
Incheiere de sedinta din 05.12.2017Pentru a rămâne definitivă sentinţa penală nr.1858/16.10.2017 amână cauza la data de 05.12.2017
Incheiere de sedinta din 07.11.2017