B***** G*************
ReclamantI********* P********** J******** B*******
PârâtÎn temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 republicată, sesizează Curtea Constituţională cu judecarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 393/2004 şi ale art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 raportat la dispoziţiile art. 1 alin. 5, art. 20, art. 37 alin. 1 şi art. 53 din Constituţia României. Respinge capătul de cerere formulată de reclamant în contradictoriu cu Instituţia Prefectului, având ca obiect solicitarea de suspendare a Ordinului nr. 1/03.01.2017 emis de pârât. Cu drept de recurs, care se va depune la Tribunalul Botoşani, în termen de 5 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a actului administrativ. În baza art. 520 alin. 1 Cod procedură civilă, acordă termen la data de 22.05.2017, orele 1200 pentru a se depune punctul de vedere al instituţiei pârâte cu privire la solicitarea de sesizare a ÎCCJ pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.04.2017.