P******* C******
PetentÎn baza art.587 C.proc.pen., rap.la 59 C.pen 1969, cu ref. la art. 55 ind. 1 din Legea 254/2013 admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului Codlea formulată cu privire la condamnatul PETRACHE CĂTĂLIN, în prezent deţinut în Penitenciarul Codlea, de sub efectul pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare, aplicată de Tribunalul Bucureşti prin s.p. nr.1066/2014. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2016/2016 emis de Tribunalul Bucureşti şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor 61 C. pen.1969. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu (av. Voicu Livia Ioana, din fondurile MJ către Baroul Braşov. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.11.2017.
Hotarare 2211/2017 din 15.11.2017