P******* T*******
ReclamantS*** S****** S*****
PârâtIa act şi consfinţeşte tranzacţia intervenită în privinţa cauzei pendinte între reclamanta Porneală Tudoriţa şi pârâta S*** S****** S***** cu următorul conţinut: "Noi, părţile din dosar, înţelegem să stingem litigiul prin încheierea unei tranzacţii, hotărârea ce se va pronunţa urmând să stingă litigiul care a intervenit între noi. Eu, Porneală Tudoriţa, declar că am primit de la societatea pârâtă suma de 2.000 lei reprezentând drepturile salariale neachitate solicitate prin acţiune, azi data încheierii tranzacţiei. S*** S****** S*****, prin reprezentant legal Diaconu Alexa Iulian, menţionez că am plătit suma de 2.000 lei reclamanatei reprezentând drepturi salariale izvorâte din contractul de muncă şi nu am nicio pretenţie prezentă sau viitoare de la reclamantă." Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 228/2018 din 12.02.2018