S*** E******** c* d************ l* c************** L**********
ReclamantC****** L***** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** D*******
PârâtC****** J******** A**** P***** S********* D******** D* P********** A***** T**********
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta SORA ELISABETA în contradictoriu cu pârâtele COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR DOBREŞTI şi COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ. Obligă pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Dobreşti să o pună pe reclamantă în posesie cu suprafaţa de 1500 mp(metri pătraţi), situată în intravilanul comunei Dobreşti, judeţul Argeş, tarlaua 25. Obligă pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Dobreşti să întocmească documentaţia premergătoare emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 1500 mp sus-menţionată şi să o înainteze pârâtei Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Obligă pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 1500 mp în favoarea reclamantei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se va depune la Judecătoria Topoloveni. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.01.2018
Hotarare 33/2018 din 19.01.2018Amână pronunţarea la data de 19.01.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2018Încuviinţează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar. Ia act că reclamanta renunţă la procedeul probator cu interogatoriul pârâtelor. Dispune suplimentarea probatoriului cu relaţii de la Comisia Locală de Fond Funciar Dobreşti privind situaţia juridică a terenului solicitat de reclamantă. Se emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Dobreşti în sensul celor anterior menţionate. Amână judecarea cauzei la 12.01.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 15.12.2017