S*** M***** - I*****
ReclamantM**** E****
PârâtAdmite cererea precizată, formulată de reclamanta SME în contradictoriu cu pârâta MI, Consfinţeşte învoiala părţilor, astfel cum a fost înfăţişată conform înscrisului intitulat „Tranzacţie”, semnat în şedinţa publică din 16.05.2018, ce alcătuieşte dispozitivul prezentei hotărâri. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 mai 2018.
Hotarare 1633/2018 din 30.05.2018Acordă termen în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a încheierii tranzacţiei, precum şi pentru discutarea fondului cauzei la data de 30 mai 2018. Cu cale de atac doar odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Mai 2018.
Incheiere de sedinta din 16.05.2018Încuviinţează cererea de imposibilitate de prezentare promovată de apărătorul reclamantei şi acordă un nou termen la data de 16 mai 2018. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 21.03.2018Încuviinţează solicitarea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantei şi acordă termen în vederea îndeplinirii obligaţiilor instituite în precedent, anume de a completa timbrajul în acord cu OUG nr.80/2013 funcţie de valoarea autoturismului şi de faptul că se propune tranzacţie, de a depune la dosar filele din registrul agricol corespunzătoare terenurilor pentru care se pretinde împărţirea şi să precizeze regimul juridic al construcţiilor, în special al anexei pretins edificată de defunct în timpul căsătoriei cu pârâta. Stabileşte termen de judecată la data de 21 martie 2018. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 21.02.2018Constată că reclamanta şi-a îndeplinit parţial obligaţiile stabilite prin rezoluţie administrativă. Dispune continuarea procedurii prealabile, respectiv comunicarea cererii iniţiale, a cererii precizatoare, a propunerii de tranzacţie şi a înscrisurilor către pârâtă, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la prezenta comunicare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 august 2017.
Incheiere finala dezinvestire din 09.08.2017