S* F******** S**
PetentC**** S* C****** D* S***** T****** Ş* I********** C******
Intimat organ constatatorAdmite plângerea contravenţională formulată de petent în contradictoriu cu intimata, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria R17, nr. 0523630, încheiat la data de 05.09.2017. Modifică procesul-verbal atacat în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată, pe care o înlocuieşte cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra urmărilor ce se pot produce prin săvârşirea unor astfel de fapte şi îi pune în vedere ca, pe viitor, să ia măsurile necesare în vederea respectării legislaţiei în vigoare. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22.01.2018.
Hotarare 190/2018 din 22.01.2018