G**** O*** M******
ReclamantS**** I*** O******
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, invocată din oficiu de instanţă. Respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de reclamanta Galan I. Oana Mihaela Medic Specialist Obstretică Ginecologie, în contradictoriu cu pârâtul S**** I*** O******. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; apelul se va depune la Judecătoria Reghin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 19 aprilie 2018.
Hotarare 395/2018 din 19.04.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 19 aprilie 2018. Pronun?area se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2018admite cererea în probaţiune formulată de reprezentanta convenţională a reclamantei privind emiterea unei adrese către Postul de Poliţie Brâncoveneşti. - emiterea unei adrese către Postul de Poliţie Brâncoveneşti, pentru a comunica contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie sau copie după poliţa de asigurare pe care o deţinea pârâtul S**** I*** O****** la data accidentului produs în data de 22.08.2014 în localitatea Vălenii de Mure?, în care au fost implicate autoturismul marca Opel Insignia cu numărul de înmatriculare CJ-18-WVK, proprietatea reclamantei, şi autoturismele cu numerele de înmatriculare HR-08-GLP, BC-75-BCM şi MS-20-SIG, în urma căruia s-a întocmit procesul verbal seria CP, nr. 7426541 din data de 24.08.2014. - citarea pârâtului cu menţiunea „personal al interogatoriu", sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 21.02.2018admite cererile în probaţiune formulate de reclamantă prin reprezentant privind încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu interogatoriul pârâtului. - citarea părţilor cu menţiunea de a comunica instanţei dacă pârâtul avea încheiată asigurare de răspundere civilă obligatorie pentru autoturismului condus în data de 22.08.2014. - citarea pârâtului cu menţiunea „personal al interogatoriu", sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 13.12.2017