P**** D** C*******
PetentI************ D* P****** J******* M**** -****** R*****
IntimatDISPUNE Respinge ca neîntemeiată plângerea contraven?ională formulată de: - petentul PANTA DAN CRISTIAN, în contradictoriu cu - intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI MUREŞ, ÎN CONSECIN?Ă Menţine procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PMSX nr. 015415/17.05.2017 ca fiind legal şi temeinic. Respinge ca neîntemeiată cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel la secţia de contencios-administrativ a Tribunalului Mureş, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu-Mureş. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 10.01.2018.
Hotarare 82/2018 din 10.01.2018- încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, audierea petentului şi audierea celor 2 martori propuşi de petent. - respinge cererea de amânare - amendarea martorilor Denes Elek şi Lazăr Sonia Raluca, care au fost legal citaţi, în baza art. 187 alin.1 pct.2 lit.a Cod de Procedură Civilă, cu suma de 300 lei fiecare, Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Târgu Mure?. - recitarea martorilor Denes Elek şi Lazăr Sonia Raluca pentru următorul termen de judecată. - menţine dispoziţiile din rezoluţie şi dispune reluarea procedurii de citare cu petentul cu menţiunea de a se prezenta personal la termenul de judecată pentru ca instan?a să îl poată audia cu privire la starea de fapt, în baza art. 34 din OG 2/2001 - acordă termen în cunoştinţă intimatului pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017