D************************* J******** A F********* P****** C************
CreditorS* R****** I** S**
DebitorAvând în vedere stadiul procedurii şi luând act că nu s-au depus cereri cu caracter contencios care să necesite contradictorialitate şi deci citarea părţilor, urmează ca, în conformitate cu art. 59 alin 3 din Legea nr. 85/2014, să acorde un termen administrativ de control pentru când lichidatorul judiciar va întocmi şi depune la dosar rapoarte lunare de activitate, ultimul cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa dovezi privind demersurile efectuate pentru aflarea stadiului soluţionării dosarului penal nr. 84-D/P/2014, aflat pe rolul DIICOT – Biroul Teritorial Caraş Severin.
Rezolutie din 06.10.2022Fixează termen administrativ pentru verificarea stadiului procedurii la data de 6 octombrie 2022, pentru când lichidatorul judiciar va întocmi şi depune la dosar rapoarte lunare de activitate, ultimul cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa dovezi privind demersurile efectuate pentru aflarea stadiului soluţionării dosarului penal nr. 84-D/P/2014, aflat pe rolul DIICOT – Biroul Teritorial Caraş Severin. Fa?ă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Caraş-Severin nr. 2/07.01.2022, dosarul va fi preluat de C2 Sindic – judecător sindic Roiescu Claudia.
Incheiere de sedinta din 10.02.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar, în cuprinsul raportului, pentru continuarea procedurii, până la soluţionarea dosarului penal. Dispune efectuarea unei adrese către DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin cu menţiunea de a comunica care este stadiul dosarului penal nr. 84 - D/P/2014
Incheiere de sedinta din 28.10.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar, în cuprinsul raportului, pentru continuarea procedurii, până la soluţionarea dosarului penal.
Incheiere de sedinta din 20.05.2021Dispune efectuarea unei adrese către DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, cu menţiunea de a comunica stadiul dosarului penal nr. 84/D/P/2014, privind debitorul SC Rujison INC” SRL Oraviţa.
Incheiere de sedinta din 28.01.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar, în cuprinsul raportului, pentru continuarea procedurii, până la soluţionarea dosarului penal.
Incheiere de sedinta din 08.10.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar, în cuprinsul raportului, pentru continuarea procedurii, până la soluţionarea dosarului penal.
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Dispune amânarea judecării cauzei, având în vedere Hotărârea 3/30.01.2020 a Adunării Generale prin care s-a dispus suspendarea activităţii de judecată a instanţelor şi soluţionarea doar a cauzelor urgente, între acestea neregăsindu-se obiectul acestui dosar.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Acordă termen pentru continuarea procedurii, până la soluţionarea apelului formulat de Banac Ruja şi dosarului penal.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019Amână cauza până la definitivarea sentinţei privind cererea de antrenare şi până la primirea soluţiei din penal, având în vedere că împotriva debitoarei a început urmărirea penală.
Incheiere de sedinta din 11.04.2019Acordă termen pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării cererii de antrenare.
Incheiere de sedinta din 13.12.2018Acordă un termen pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării cererii de antrenare.
Incheiere de sedinta din 06.09.2018Dispune formarea dosarului asociat cu nr. 2539/115/2017/a2, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale, cu citarea reclamantei şi a pârâtei.
Incheiere de sedinta din 10.05.2018În baza art. 45 alin. 1 lit. o din Legea nr. 85/2014, admite cererea lichidatorului judiciar. Judecătorul sindic aprobă Ordinea de zi a Adunării Creditorilor din 07.11.2017, astfel confirmă lichidatorul judiciar S.C.P. Insolv Group S.P.R.L. Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii. Cu apel în 7 zile de la comunicare prin BPI. Apelul se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.02.2018.
Hotarare intermediara 32/2018 din 15.02.2018Acordă un nou termen pentru continuarea procedurii, în vederea întocmirii tabelului definitiv de creanţe şi aflării punctului de vedere al adunării creditorilor din data de 07.11.2017.
Incheiere de sedinta din 02.11.2017Admite cererea introductivă formulată de către reclamanta creditoare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva pârâtului debitor Societatea comercială „RUJISON INC” SRL., în consecinţă: 1- În temeiul art. 72 alin.(6) fraza a doua din Legea nr.85/2014, privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitoarei SC „RUJISON INC” SRL., pentru deschiderea procedurii insolvenţei. În temeiul art. 73 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte lichidator pe S.C.P. Insolv Group S.P.R.L, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu de 800 lei. Dispune ca retribuţia cuvenită lichidatorului să se facă în temeiul art. 39 alin.4 din Legea nr.85/2014, din contul U.N.P.I.R. – Filiala Caraş-Severin. În temeiul art. 99 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii – simplificate - debitorului S.C. „RUJISON INC” SRL Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, Registrul societăţilor agricole/Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 99 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr.85/2014 modificată, opoziţiile pot fi depuse de creditori în 10 zile de la primirea notificării. În temeiul art. 100 alin.(1) din Legea nr.85/2014 privind procedura insolvenţei, se stabilesc următoarele termene, care vor fi cuprinse cu notificarea ce se va comunica potrivit art. 99 alin.(1) din aceiaşi lege: a)- Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, la data de 09 octombrie 2017; b)- Fixează termenul de verificare a creanţelor, de admitere, afişare şi comunicare a Tabelului preliminar, la data de 20 octombrie 2017; c)- Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor admise asupra averii debitorului la data de 15 noiembrie 2017; d)- Stabileşte că prima şedinţă a adunării generale a creditorilor debitoarei va avea loc la data de 26 octombrie 2017, ora 12,00, la sediul lichidatorului. Convocarea creditorilor pentru prima şedinţă a adunării creditorilor se va face de către lichidatorul ce a fost desemnat în cauză. Contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor pot fi depuse în termen de 7 zile de la data publicării tabelului în B.P.I. Fixează termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014 la data de 04 octombrie 2017. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către lichidator. In temeiul art. 39 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidator. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 02 noiembrie 2017, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru când se vor cita părţile lipsă. Executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la primirea notificării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 august 2017.
Hotarare intermediara 210/2017 din 24.08.2017Dispune recitarea debitoarei prin administratorul social, în vederea îndeplinirii procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 22.06.2017